ColorfulHR Logo
INCEARCA GRATUIT
HR CEO manageri

Lege telemunca: bani pentru utilitati pentru telesalariati

de Colorful.hr | January 21, 2021

Salariatii care lucreaza in regim de telemunca vor putea primi, incepand cu 2021, pana la 400 de lei lunar, din partea angajatorului. Legea nr. 296/2020 cuprinde conditiile pentru a primi aceasta suma de bani, precum si precizari despre cum va putea fi cheltuita.

Legislatie telemunca

Legea nr. 296/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal aduce o serie de modificari Codului Fiscal, publicate pe 24 septembrie 2020. De interes pentru telemunca sunt cateva prevederi. Acestea spun ca angajatorul poate oferi fiecarui angajat care lucreaza in regim de telemunca o suma de pana la 400 de lei lunar, scutita de impozit si contributii sociale obligatorii, daca persoana lucreaza in regim de telemunca, in vederea platii unei parti a utilitatilor aferente energiei electrice, internetului sau pentru achizitia de mobilier ori echipament de lucru.

Bineinteles ca telemunca trebuie sa respecte prevederile Codului Muncii (Legea nr. 53/2003) cu modificarile ulterioare, precum si Legea nr. 81/2018 privind telemunca.

La nivel european se ofera, de asemenea, o serie de beneficii angajatilor care lucreaza in regim de telemunca:

  • In Regatul Unit legislatia spune ca angajatii pot solicita pana la 6 lire pe saptamana de la angajator. Aceasta suma nu este supusa taxelor si poate acoperi, macar in parte, cheltuielile suplimentare aferente caldurii, apei si electricitatii;
  • In Polonia – cheltuielile suplimentare aferente cresterii valorii facturilor poate fi platita de angajatorul insa salariatii trebuie sa demonstreze prin documente ca a aparut aceasta crestere;
  • In Franta – angajatorul este obligat sa asigure costul aferent cresterii facturilor doar daca aceste aspecte sunt specificate in contractul individual de munca sau in regulamentul intern al companiei. Indiferent de situatie cheltuielile pot fi acoperite pentru maximum 10 euro pe luna per angajat daca acesta din urma lucreaza doar o zi pe saptamana de acasa. Daca lucreaza full time de acasa suma poate creste;
  • In Germania – coalatia de la guvernare cat si partidele de opozitie au decis sa reduca din valoarea taxelor anuale 5 euro pe zi pentru cheltuielile aferente energiei electrice, caldurii si internetului. Totusi suma maxima care poate fi redusa din taxe este de 600 de euro;
  • In Spania – salariatii care lucreaza cel putin 30% din timpul de lucru in afara biroului pot beneficia de plata facturilor conform unei legi publicate in septembrie. Conform documentului, angajatorul este obligat sa asigure atat echipamentul tehnic pentru desfasurarea activitatii cat si achitarea diferentei aparute la facturile de electricitate, telefon sau internet;
  • In Olanda – angajatorul poate plati o parte din facturile salariatilor insa doar daca acest aspect este mentionat in contractul de munca. Totusi, angajatii la stat pot beneficia de pana la 363 de euro pe an daca lucreaza de acasa. Autoritatile au ajuns la aceasta suma in urma unui studiu care a calculat costurile necesare unui program de lucru norma realizat de acasa;
  • In Belgia – angajatorii pot plati pana la 129,48 de euro pe luna pentru fiecare salariat pentru cheltuielile aferente muncii la distanta. Aceste sume sunt deductibile pentru companii iar prevederea este valabila pentru toti angajatii. Angajatorii trebuie sa demonstreze autoritatilor ca suma a fost folosita pentru cheltuieli aferente muncii la distanta printre care: computer, imprimanta, obiecte de papetarie, facturi pentru apa/electricitate/internet/etc, costuri de mentenanta (daca este cazul).

Decontarea utilitatilor pentru angajatii care lucreaza de acasa

In continuare, vom prezenta, in detaliu, noile prevederi introduse prin Legea nr. 296/2020. 

Conform Legii nr. 296/2020, angajatorul poate acoperi facturile la utilitati pentru salariatii care lucreaza in regim de telemunca. Potrivit legii, angajatorii pot acorda salariatilor bani pentru a plati facturile la energie electrica, apa, caldura, internet etc. Aceste sume sunt neimpozabile si scutite de contributiile obligatorii pentru pensie si sanatate in limita a 400 lei lunar, corespunzator numarului de zile lucrate in regim de telemunca. De asemenea, aceasta suma va putea fi folosita si in vederea achizitiei de mobilier sau echipamente de lucru, conform legii.

Firmele pot oferi telesalariatilor acest avantaj, fara a fi nevoie de documente justificative. Asadar, sumele oferite nu se cuprind in baza de calcul pentru contributiile de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate si de contributia asiguratorie pentru munca (articolul nr. 142 din Codul Fiscal modificat si actualizat prin Legea nr. 296/2020), iar cheltuielile sunt deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, conform aceleiasi legi (alineatul 21 din articolul 25 din Codul Fiscal). 

Mai apoi, aceste venituri nu sunt impozabile, in sensul impozitului pe venit, si sunt definite drept sume „acordate angajatilor care desfasoara activitati in regim de telemunca pentru sustinerea cheltuielilor cu utilitatile la locul in care angajatii isi desfasoara activitatea, precum electricitate, incalzire, apa si abonamentul de date, si achizitia mobilierului si a echipamentelor de birou, in limitele stabilite de angajator prin contractul de munca sau regulamentul intern, in limita unui plafon lunar de 400 de lei corespunzator numarului de zile din luna in care persoana fizica desfasoara activitate in regim de telemunca.”

Totusi, legea nu ofera termene clare referitoare la momentul in care sumele vor ajunge la salariati. In functie de companie, banii pot ajunge in ziua de salariu sau in primele zile ale lunii urmatoare. Sumele trebuie sa fie proportionale cu numarul de zile lucrate in regim de telemunca. Astfel, daca lucrezi toate cele 20 de zile lucratoare din luna ianuarie 2021, poti beneficia de plafonul maxim legal de 400 de lei. Totusi, daca lucrezi in regim de telemunca doar 10 zile din cele 20 de zile lucratoare, suma maxima pe care o vei putea primi va fi de 200 de lei. 

Totodata, implementarea initiativei propuse de guvern nu este obligatorie, ci tine de fiecare companie in parte. Mai mult, legea prevede necesitatea stabilirii unor limite pentru aceste sume prin intermediului contractului de munca sau al regulamentului intern. Cu alte cuvinte, plafonul acestor sume trebuie sa fie inclus prin act aditional, in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca sau in regulamentul intern, pentru ca aceste sume sa fie neimpozabile si scutite de la plata contributiilor sociale. 

Acest lucru este intarit de Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca. Conform acestei legi, la locurile de munca in care exista posibilitatea desfasurarii activitatii in regim de telemunca, acest lucru trebuie sa reiasa din contractul individual de munca. Astfel, trebuie sa existe, in mod obligatoriu, o clauza referitoare la conditiile in care angajatorul suporta cheltuielile aferente activitatii in regim de telemunca (litera (j), alineatul (2) din articolul nr. 5 din Legea nr. 81/2018).

Sumele nu se pot acorda prin decizie unilaterala de catre angajator; altfel spus, angajatorul nu poate oferi acesti bani, oricat de multa bunavointa ar avea – trebuie sa existe un document scris pentru a fi adaugat la contract sau o prevedere in regulamentul intern. In caz contrar, nu se va aplica scutirea de impozit si de contributii. 

Un alt aspect important este acela ca prevederea se aplica incepand cu ianuarie 2021 si nu are efect retroactiv asupra veniturilor din luna decembrie 2020 sau perioadei anterioare in care s-a lucrat in regim de telemunca. 

Cum sa reduci costurile facturilor

Cresterea timpului petrecut in interior precum si munca de acasa a dus la cresterea facturilor lunare. Se estimeaza ca doar facturile la energie electrica au crescut cu 10-15% iar per ansamblu cresterea a fost de aproximativ 18%. De asemenea, un camin are pana la 12 dispozitive conectate la curent o crestere de 17% de la inceputul pandemiei. In acest context, urmarea unor recomandari pentru a reduce suma data pe facturi poate fi mai mult decat bine primita. Mai jos sunt cateva sfaturi in acest sens.

  • Scoate din priza „dispozitivele-vampir” – acestea sunt aparate electronice care stau mereu in priza chiar daca nu le folosesti zilnic. Pentru a reduce din factura la energia electrica scoate din priza aceste dispozitive atunci cand nu le folosesti (monitorul, imprimanta sau chiar televizorul pot consuma energie care poate creste facturile);
  • Foloseste prelungitoare smart – daca stii ca uiti deseori sa scoti anumite dispozitive din priza poti folosi un prelungitor de acest fel. Atunci cand un dispozitiv este in modul standby intrerupe fluxul de energie;
  • Profita de lumina naturala – asaza biroul cat mai aproape de fereastra pentru a elimina nevoia de folosire a luminii artificiale;
  • Foloseste echipament de birou care consuma putina energie – echipamentele A++ – A++++ te pot ajuta sa consumi cu pana la 50% mai putina energie electrica. Mai mult, exista optiuni incorporate pe anumite computere care te ajuta sa economisesti energie;
  • Acorda atentie la spalarea hainelor – foloseste pe cat posibil programe cu temperaturi mai mici. Aproximativ 80-90% din energia folosita de masinile de spalat merg spre incalzirea apei. La fel de consumatoare este si optiunea de spalare cu uscare;
  • Investeste in becuri LED – folosirea unor dispozitive eficiente din punct de vedere energetic ajuta la reducerea facturii la curent. Becurile LED au o durata de viata de 50 de ori mai mare decat a becurilor obisnuite si consuma doar 25% din energia acestora. 

Telemunca va continua cel putin in prima jumatate a anului 2021, conform specialistilor in resurse umane. Pana in momentul in care vaccinul anti-COVID va fi disponibil pentru toata populatia, majoritatea angajatilor vor continua sa lucreze de acasa. Ulterior, revenirea la programul de dinainte de pandemie va fi treptata si voluntara, iar multe companii vor opta pentru un program mixt, cateva zile pe saptamana de acasa sau dintr-un spatiu de coworking, iar pentru sedinte si proiecte vor reveni la birou. 

Sursa FOTO: Shutterstock

Fii la curent cu ultimele noutati in Business si HR!

Daca esti antreprenor, manager sau specialist HR, nu trebuie sa ratezi cele mai utile informatii pentru a creste o echipa productiva si multumita!

Daca ti-a placut articolul, lasa-ne o parere.
Average rating: 3.67

Colorful.hr

colorful.hr este un blog de resurse umane care prezinta cele mai noi informatii din domeniul HR si care documenteaza provocarile si tendintele din industrie. Continutul de pe colorful.hr este actualizat saptamanal si abordeaza subiecte de interes pentru profesionistii HR, manageri si CEO, dar si pentru angajati sau cei pasionati de domeniul resurselor umane.
Daca vrei sa fii la curent cu noutatile din domeniul resurselor umane sau daca vrei sa primesti invitatii la webinariile de HR si de legislatie pe care le organizam, aboneaza-te la newsletterul colorful.hr

Descopera colorful.hr

Software in Cloud pentru un HR inteligent

  • Salarizare: soft calcul salarii, Revisal automat
  • Pontaj electronic si gestiune concedii
  • Administrare de personal
  • Rapoarte si statistici HR
  • Dosarul electronic al angajatului
  • Recrutare angajati si management personal
Vezi detalii
Articole Similare

RECOMANDARE

Webinar Legislație

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de următorul material:

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

RECOMANDARE

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34766" title="Pop Up Ghid Soft (Recomandare)"]

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de urmatorul material:

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34767" title="Pop Up Ghid Soft (Multumim)"]