ColorfulHR Logo
INCEARCA GRATUIT
HR CEO manageri

Certificatul de rezidenta fiscala: ce este, cum se obtine si ce valabilitate are

de Colorful.hr | July 13, 2020

In ziua de azi, orice companie poate lucra cu parteneri din diferite tari, fie ca presteaza servicii pentru acestia sau solicita serviciile unei companii din strainatate. Totusi, conform legislatiei, exista cateva reguli care trebuie indeplinite pentru ca astfel de tranzactii sa poata fi impozitate corect. Astfel, certificatul de rezidenta fiscala este unul dintre documentele necesare pentru a face tranzactii cu parteneri din alte tari.

Afla in cele ce urmeaza ce este certificatul de rezidenta fiscala, cum este reglementat legal, cum se solicita si care sunt veniturile care pot fi impozitate.

Ce este certificatul de rezidenta fiscala – reglementari legale

Certificatul de rezidenta fiscala este un document de care companiile au nevoie atunci cand fac tranzactii cu parteneri din alte tari. Cu alte cuvinte, daca o companie din Romania presteaza servicii cu o companie care are sediul inregistrat intr-o alta tara, atunci aceasta tranzactie a fost derulata cu un nerezident.

Conform legislatiei, partenerii din strainatate au statutul de nerezidenti. Certificatul de rezidenta fiscala este folosit pentru a evita dubla impozitare. Reglementarea impozitului pe veniturile obtinute din Romania de catre nerezidenti se face prin Legea nr. 227/2015 din Codul Fiscal, articolele 230 si 232.

Astfel, companiile nerezidente care obtin venituri impozabile din Romania sunt obligate sa plateasca impozit in Romania, in cazul in care nu detin certificat de rezidenta fiscala. La randul lor, companiile rezidente au obligatia de a calcula, declara si retine impozitul datorat de companiile din strainatate pentru veniturile impozabile pe care le-au obtinut in Romania.

Ce presupune statutul de nerezident

In ceea ce priveste statutul de nerezident, acesta este atribuit persoanelor care, din perspectiva fiscala, nu indeplinesc cel putin una din conditiile urmatoare:

  • Sunt persoane juridice romane;
  • Sunt persoane juridice straine, dar care isi exercita conducerea companiei in Romania;
  • Sunt persoane juridice care au sediul social in Romania, infiintat asa cum prevede legislatia europeana.

De asemenea, persoanele fizice sunt considerate rezidente daca indeplinesc cel putin una din urmatoarele conditii; in caz contrar, acestea sunt considerate nerezidente:

  • Au domiciliul in Romania;
  • Interesele vitale isi au baza in Romania;
  • Sunt prezente pe teritoriul Romaniei pentru un timp sau mai multe perioade care impreuna depasesc 183 de zile pe parcursul a 12 luni consecutive si care se incheie in anul calendaristic vizat;
  • Sunt cetateni romani care lucreaza in strainatate in calitate de functionar sau angajat al Romaniei intr-o tara straina.


Ce venituri obtinute de nerezidenti pot fi impozitate

Iata care este lista veniturilor impozabile obtinute de companiile nerezidente din Romania:

  • Venituri din activitati de divertisment si activitati sportive desfasurate in Romania;
  • Dividende;
  • Dobanzi si comisioane;
  • Redevente;
  • Venituri care au fost obtinute prin prestarea de servicii de management sau consultanta din orice domeniu, daca acestea au fost obtinute de la un rezident;
  • Venituri obtinute din servicii prestate in Romania, cu exceptia serviciilor de transport international si alte servicii legate de acest tip de transport;
  • Remuneratii pe care le-au primit persoanele juridice straine in calitate de administratori ai unei persoane juridice rezidente;
  • Venituri din jocuri de noroc practicate in Romania;
  • Venituri din premii obtinute la concursuri care au fost organizate in Romania;
  • Venituri din profesii independente desfasurate in Romania, doar daca au fost obtinute in alte conditii decat prin intermediul unui sediu permanent sau intr-o perioada care nu depaseste in total 183 de zile pe parcursul a 12 luni consecutive si care se incheie in anul calendaristic vizat;
  • Venituri care au fost obtinute de nerezidenti prin lichidarea unei persoane juridice romane.

De regula, cele mai des intalnite situatii cand este necesara impozitarea veniturilor sunt cele in care sunt acordate dividente nerezidentilor, persoana rezidenta beneficiaza de servicii de consultanta sau management din partea unui nerezident sau persoana nerezidenta beneficiaza de servicii prestate in Romania.

Este important de mentionat ca persoana rezidenta care plateste venituri catre nerezidenti are obligatia de a calcula, declara, retine si plati impozitul datorat de acestia pentru veniturile pe care le-au obtinut in Romania.

Impozitul trebuie sa fie retinut si platit pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care s-a facut plata venitului respectiv. Plata se va face in lei, la bugetul de stat. Se va lua in calcul cursul de schimb BNR pentru ziua in care a fost efectuata plata venitului catre nerezident.

Citeste si: Redirectionarea cotei de 3,5% din impozit – un ghid complet

Cum se evita dubla impozitare

Asa cum mentionat la inceput, certificatul de rezidenta fiscala are rolul de a evita situatiile in care se face dubla impozitare. In acest sens, Romania a incheiat conventii cu alte state pentru a se evita dubla impozitare, fiecare avand anumite reguli specifice.

Mai exact, in cazul in care un nerezident care isi are sediul intr-o tara cu care Romania a semnat o conventie pentru evitarea dublei impozitari, cota de impozit care se va aplica venitului obtinut in Romania nu trebuie sa depaseasca valoarea cotei de impozit care este prevazuta in conventie asupra acelui venit.

Atunci cand exista diferente intre cotele de impozitare, se vor avea in vedere cotele de impozitare mai favorabile. Cu alte cuvinte, daca sunt efectuate tranzactii cu un contribuabil din Uniunea Europeana, se va lua in calcul cota de impozita cea mai favorabila dintre cele prevazute in conventiile pentru evitarea dublei impuneri, legislatia UE si legislatia interna. Fiecare companie are responsabilitatea de a verifica atent fiecare conventie si de a stabili cota de impunere cea mai favorabila.

Tocmai de aceea, pentru a se evita dubla impozitare, partenerul nerezident care are contract cu o persoana juridica romana va trebui sa dovedesca faptul ca plateste impozit pe venit in tara respectiva. Partenerul nerezident va trebui sa solicite eliberarea unui certificat de rezidenta fiscala care este emis de autoritatile competente.

Ulterior, partenerul nerezident va trebui sa prezinte certificatul de rezidenta fiscala platitorului de venit, in momentul in care este efectuata plata. Uneori, poate fi necesara si o declaratie pe proprie raspundere in care este specificat faptul ca acesta indeplineste calitatea de beneficiar in cazul in care se aplica legislatia Uniunii Europene. De asemenea, va trebui sa te asiguri ca tranzactiile derulate se inscriu pe lista veniturilor impozabile in Romania.

Acelasi lucru este valabil si pentru persoanele rezidente care obtin venituri din strainatate. Partenerii nerezidenti iti pot solicita, la randul lor, un certificat de rezidenta fiscala, pentru a evita dubla impozitare a veniturilor pe care le-ai obtinut.

Citeste si: Cum se face impozitarea veniturilor din strainatate

Cum obtii certificatul de rezidenta fiscala

Asa cum am mentionat mai sus, vei avea nevoie de certificatul de rezidenta fiscala pentru a evita dubla impozitare, in cazul in care obtii venituri din strainatate.

Certificatul de rezidenta fiscala este eliberat de Ministerul Finantelor Publice, iar pentru a-l solicita, va trebui sa completezi o cerere. Pe site-ul ANAF poti gasi un model de cerere pentru certificatul de rezidenta fiscala sau il poti descarca de mai jos.

Cerere certificat rezidenta fiscala

Acest document este eliberat in termen de trei zile de la data la care a fost depusa cererea.

Este important de avut in vedere ca acest certificat este valabil si in primele 60 de zile calendaristice din anul urmator celui pentru care s-au efectuat plati. Exceptie face cazul in care se schimba conditiile de rezidenta.

Daca partenerul nerezident indeplineste conditiile necesare pentru a evita dubla impunere, dar nu prezinta certificatul de rezidenta fiscala, se impune retinerea la sursa a impozitului pe venit.

In concluzie, certificatul de rezidenta fiscala reprezinta un document necesar pentru tranzactiile derulate cu parteneri nerezidenti, deoarece ajuta la evitarea dublei impozitari. In acelasi timp, trebuie verificate tranzactiile derulate, pentru a vedea daca se inscriu pe lista veniturilor impozabile in Romania si daca este necesar sa retii la sursa impozitul pe venitul obtinut de catre partenerul nerezident.

Sursa Foto: Unsplash

Fii la curent cu ultimele noutati in Business si HR!

Daca esti antreprenor, manager sau specialist HR, nu trebuie sa ratezi cele mai utile informatii pentru a creste o echipa productiva si multumita!

Daca ti-a placut articolul, lasa-ne o parere.
Average rating: 2.9

Colorful.hr

colorful.hr este un blog de resurse umane care prezinta cele mai noi informatii din domeniul HR si care documenteaza provocarile si tendintele din industrie. Continutul de pe colorful.hr este actualizat saptamanal si abordeaza subiecte de interes pentru profesionistii HR, manageri si CEO, dar si pentru angajati sau cei pasionati de domeniul resurselor umane.
Daca vrei sa fii la curent cu noutatile din domeniul resurselor umane sau daca vrei sa primesti invitatii la webinariile de HR si de legislatie pe care le organizam, aboneaza-te la newsletterul colorful.hr

Descopera colorful.hr

Software in Cloud pentru un HR inteligent

  • Salarizare: soft calcul salarii, Revisal automat
  • Pontaj electronic si gestiune concedii
  • Administrare de personal
  • Rapoarte si statistici HR
  • Dosarul electronic al angajatului
  • Recrutare angajati si management personal
Vezi detalii
Articole Similare

RECOMANDARE

Webinar Legislație

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de următorul material:

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

RECOMANDARE

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34766" title="Pop Up Ghid Soft (Recomandare)"]

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de urmatorul material:

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34767" title="Pop Up Ghid Soft (Multumim)"]