Contributiile sociale ale angajatului si ale angajatorului – cum se calculeaza
Actualizat Aprilie 2021
Contributiile sociale obligatorii, pe care trebuie sa le plateasca lunar angajatii si angajatorii, sunt reglementate de Codul fiscal, astfel:
- contributia de asigurari sociale (contributia la pensie), datorata bugetului asigurarilor sociale de stat;
- contributia de asigurari sociale de sanatate, datorata bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;
- contributia asiguratorie pentru munca, datorată bugetului general consolidat. contributii sociale, care este cadrul legislativ care le reglementeaza si cine este responsabil pentru plata lor.
Contributiile sociale (CAS, CASS si CAM) se calculeaza in functie de salariul de baza minim brut pe tara si se platesc lunar pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care se platesc veniturile salariale.
In continuare, vom oferi mai multe detalii despre ce inseamna aceste contributii sociale, care este cadrul legislativ care le reglementeaza si cine este responsabil pentru plata contributiilor sociale.
- Despre contributiile sociale
- Contributiile sociale platite de angajator
- Contributiile sociale platite de angajat
- Prevederi speciale pentru domeniul constructiilor
Despre contributiile sociale
Contributiile sociale reprezinta obligatii fiscale prin care angajatorii sau salariatii (care, in aceasta situatie pot fi numiti contribuabili) sunt determinati sa plateasca lunar procente din veniturile lor brute unor sisteme publice, in schimbul unor asigurari.
De retinut ca aceste contributii sunt, prin temeiul legii, obligatorii. Ele se retin in mod automat, fara a fi necesar acordul contribuabilului. Contributiile sunt reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Ultima actualizare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal a fost facuta prin OUG 13 din 24 februarie 2021, si, potrivit calculatorvenituri.ro, vizeaza urmatoarele aspecte:
- Modificari privind beneficiile neimpozabile si scutite de contributii sociale obligatorii;
- Corelari privind obligatia de plata a impozitului pe venituri din salarii;
- Corelari privind regimul fiscal aplicabil avantajelor in bani si/sau in natura primite de la terti sau de la angajatori care nu sunt rezidenti fiscali.
Contributii sociale platite de angajator
Contributia asiguratorie pentru munca (CAM) este singura care se afla in sarcina angajatorului. CAM cuprinde fostele contributii sociale -somaj, concedii medicale, riscuri profesionale, creante salariale, iar baza de calcul pentru CAM o reprezinta „suma castigurilor brute realizate din salarii si venituri asimilate salariilor, in tară si in strainatate”, conform Codului Fiscal. Cota pentru contributia asiguratorie pentru munca este de 2,25%.
Potrivit Codul Fiscal, din cota de 2,25%, fondurile sunt alocate astfel:
- 15%, care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale constituit in baza Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare;
- 20%, care se face venit la Bugetul asigurarilor pentru somaj;
- 5%, care se face venit la Sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale;
- 40%, care se face venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor medicale;
- 20%, care se face venit la bugetul de stat într-un cont distinct.
In practica, insa, actul normativ care stabileste modul in care se imparte contributia asiguratorie pentru munca este Legea bugetului, nu Codul fiscal. Asadar, potrivit art. 55 din Legea bugetului pe 2021, din contributia asiguratorie pentru munca incasata la bugetul
de stat se distribuie lunar, pana la sfarsitul lunii in curs, o cota de:
- 12%, care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale constituit in baza Legii nr. 200/2006 privind
constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare; - 17%, care se face venit la Bugetul asigurarilor pentru somaj;
- 2%, care se face venit la Sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale;
- 22%, care se face venit la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pentru plata concediilor medicale;
- 47%, care se face venit la bugetul de stat intr-un cont distinct.
Contributii sociale platite de angajat
Contributiile sociale obligatorii datorate de angajati sunt: contributia de asigurari sociale (CAS) sau contributia pentru pensii si contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS). Chiar daca salariatii sunt cei care datoreaza CAS si CASS, angajatorul este cel care se ocupa de calcularea contributiilor, precum si de retinerea lor si plata catre stat.
Baza de calcul, atat pentru CAS, cat si pentru CASS, o reprezinta venitul brut, iar cota se imparte astfel:
- Pentru CAS:
a) 25% datorata de catre persoanele fizice care au calitatea de angajati sau pentru care exista obligatia platii contributiei de asigurari sociale, potrivit prezentei legi;
b) 4% datorata in cazul conditiilor deosebite de munca, astfel cum sunt prevazute in Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
c) 8% datorata in cazul conditiilor speciale de munca, astfel cum sunt prevazute in Legea nr. 263/2010, de catre persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
- Pentru CASS, contributia este de 10% din venitul lunar brut.
Cel mai simplu mod de a verifica daca angajatorul tau iti plateste in mod corect contributiile sociale este de a te inregistra in Spatiul Privat Virtual ANAF. Daca doresti sa afli ce sume din salariul tau brut revin contributiilor sociale, poti folosi aplicatia web Calculator Venituri, unde poti efectua calcule, scenarii, ba chiar si comparatii.
Prevederi speciale pentru domeniul constructiilor
Pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor, de la angajatori care desfasoara activitati in sectorul constructii si se incadreaza in conditiile prevazute in Codul fiscal, art. 60 pct. 5, cota contributiei de asigurari sociale (pensii) prevazuta la art. 138 lit. a) se reduce cu 3,75 puncte procentuale. Anterior, aceasta scutire se aplica doar pentru veniturile obtinute in baza contractelor individuale de munca.
Prevederea se aplica pana la data de 31 decembrie 2028, inclusiv.
Descopera colorful.hr
Software in Cloud pentru un HR inteligent
- Salarizare: soft calcul salarii, Revisal automat
- Pontaj electronic si gestiune concedii
- Administrare de personal
- Rapoarte si statistici HR
- Dosarul electronic al angajatului
- Recrutare angajati si management personal