ColorfulHR Logo
INCEARCA GRATUIT

Oameni care (ne) inspira: Interviu cu Alexandra Ionescu, Business Analyst & Product Communications Specialist in cadrul Romanian Software

de Colorful.hr | March 2, 2020

Alexandra Ionescu este Business Analyst & Product Communications Specialist si a intrat in echipa Romanian Software in 2014. Este o perfectionista, iar obiectivul ei este sa livreze servicii impecabile clientilor. Este mandra sa faca parte dintr-o echipa de profesionisti si spune ca unul dintre momentele ei preferate la job este atunci cand impartaseste cu colegii fiecare succes.

Alexandra a absolvit Academia de Studii Economice din Bucuresti. In 2014, pe cand era in anul doi la master – managementul resurselor umaneyou, a ajuns la Romanian Software printr-un program de practica. Programul a fost organizat de profesorul Cristian Marinas, impreuna cu Romanian Software, si finantat din bani europeni. In perioada de practica a facut parte din echipa de suport. La finalul programului, compania i-a oferit postul de consultant software in acelasi departament, in care a ramas in urmatorii trei ani si jumatate.

In 2018, Alexandra s-a mutat in departamentul de dezvoltare, unde ocupa pozitia de Business Analyst & Product Communications Specialist.

Rolul meu este sa urmaresc tot fluxul cerintelor care vin din partea clientilor pentru dezvoltare. Cel mai important pas este sa aflu care este nevoia clientului. Apoi, trecem prin tot procesul pe care l-am definit impreuna cu echipa: analiza, estimarea de cost, planificarea cerintei, review-ul si livrarea acestuia.

Alexandra isi motiveaza echipa sa lucreze eficient si se asigura in permanenta ca oamenii sunt fericiti cu ceea ce fac.

Citeste si: Oameni care (ne) inspira: Interviu cu Cristian Radu, manager QA in cadrul Romanian Software

Cum arata o zi de munca?

Pentru Alexandra, ziua de munca incepe cu preluarea solicitarilor din partea clientilor. Isi verifica mail-urile si stabileste obiectivele pentru ziua respectiva.

Task-urile sunt impartite in functie de zi si de saptamana. Imi place sa fac task-urile mai complicate in prima parte a zilei, urmand ca dupa-amiaza sa ma ocup de cele mai usoare. Insa cea mai mare provocare este sa-mi rezolv task-urile cat mai repede, ca sa pot ajuta si alti oameni care solicita ajutor.

Pauza de masa este momentul din zi in care se relaxeaza impreuna cu echipa sa. Si mai are un moment preferat, atunci cand se intalnesc cu totii la sprint review-uri si se bucura de reusite.

Alexandra marturiseste ca i se intampla destul de rar sa isi piarda motivatia la job, insa atunci cand are o zi mai putin buna, se mobilizeaza si isi seteaza pasii urmatori pentru a merge mai departe.

Daca o intrebi ce ii place cel mai mult la jobul ei, Alexandra spune fara sa stea pe ganduri – compania, care i-a oferit oportunitatea sa isi construiasca o cariera alaturi de oameni bine pregatiti.

De cand am venit in firma si pana acum, compania a crescut rapid si frumos. Suntem o echipa de profesionisti! Imi place sa ajut oamenii, sa stiu ca toate cerintele sunt livrate perfect si mai ales sa primesc feedback-ul clientilor.

Calitati cheie pentru o cariera de succes

Dupa job, Alexandra isi incarca bateriile alaturi de colegi sau familie. “Imi place foarte mult sa gatesc si incerc sa fac asta in fiecare seara, sa ies cu echipa dupa program si sa petrec timp alaturi de familie”, a spus ea.

Alexandra considera ca pentru jobul ei, sunt necesare trei calitati: ambitie, perseverenta si abilitatea de comunicare. Iar pentru tinerii care aspira la o cariera ca a ei, Alexandra are cateva recomandari: “sa aiba curaj, sa fie deschisi oportunitatilor si sa fie ambitiosi. Consider ca sunt cele trei calitati cheie pentru orice cariera de succes :)”.

Citeste si: Oameni care aduc culoare in HR. Interviu cu Ioana Popescu, Payroll&Personnel Administration Specialist în cadrul Romanian Software

Fii la curent cu ultimele noutati in Business si HR!

Daca esti antreprenor, manager sau specialist HR, nu trebuie sa ratezi cele mai utile informatii pentru a creste o echipa productiva si multumita!

Daca ti-a placut articolul, lasa-ne o parere.
Average rating: 1.95

Colorful.hr

colorful.hr este un blog de resurse umane care prezinta cele mai noi informatii din domeniul HR si care documenteaza provocarile si tendintele din industrie. Continutul de pe colorful.hr este actualizat saptamanal si abordeaza subiecte de interes pentru profesionistii HR, manageri si CEO, dar si pentru angajati sau cei pasionati de domeniul resurselor umane.
Daca vrei sa fii la curent cu noutatile din domeniul resurselor umane sau daca vrei sa primesti invitatii la webinariile de HR si de legislatie pe care le organizam, aboneaza-te la newsletterul colorful.hr

Descopera colorful.hr

Software in Cloud pentru un HR inteligent

  • Salarizare: soft calcul salarii, Revisal automat
  • Pontaj electronic si gestiune concedii
  • Administrare de personal
  • Rapoarte si statistici HR
  • Dosarul electronic al angajatului
  • Recrutare angajati si management personal
Vezi detalii
Articole Similare

RECOMANDARE

Webinar Legislație

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de următorul material:

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

RECOMANDARE

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34766" title="Pop Up Ghid Soft (Recomandare)"]

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de urmatorul material:

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34767" title="Pop Up Ghid Soft (Multumim)"]