Noi obligatii pentru societatile cu peste 50 de angajati referitor la angajarea persoanelor cu handicap
Ordonanta de Urgenta nr. 127/2024 privind unele masuri in domeniul social, a adus modificari si Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care vor intra in vigoare la anul, incepand cu luna ianuarie 2025.
Noile obligatii vizeaza autoritatile si institutiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel putin 50 de angajati, ce au obligatia de a angaja persoane cu handicap intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de angajati, pentru care se stabileste ca vor trebui sa faca dovada, printr-o cerere scrisa, ca au solicitat sprijinul organizatiilor nonguvernamentale care presteaza servicii in folosul persoanelor cu dizabilitati, in vederea respectarii procentului stabilit de lege.
Pentru a dovedi ca au indeplinit aceasta obligatie entitatile vor prezenta catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca cererea scrisa, precum si dovada transmiterii acesteia catre organizatiile nonguvernamentale, pentru a comunica posturile vacante adecvate ocuparii de catre persoanele cu dizabilitati.
Cererea scrisa va trebui sa cuprinda descrierea atributiilor pentru posturile respective, calificarile necesare, precum si norma de lucru.
Totodata, societatile cu peste 50 de angajati vor avea obligatia de a transmite anual, catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca o situatie centralizata a functiilor ocupate de persoanele cu dizabilitati angajate si un inventar al competentelor solicitate la angajare.
Descopera colorful.hr
Software in Cloud pentru un HR inteligent
- Salarizare: soft calcul salarii, Revisal automat
- Pontaj electronic si gestiune concedii
- Administrare de personal
- Rapoarte si statistici HR
- Dosarul electronic al angajatului
- Recrutare angajati si management personal