Acces Gratuit!
Software HR

50% reducere
la implementare proiect

20% reducere
la costul lunar per angajat

2 luni gratuite
Economisesti pana la 4750€ / an

Externalizeaza-ti grijile

Acces Gratuit!
Software HR

50% reducere
la implementare proiect

20% reducere
la costul lunar per angajat

2 luni gratuite
Economisesti pana la 4750€ / an

Externalizeaza-ti grijile
ColorfulHR Logo
INCEARCA GRATUIT

HR si politica: Ce-ar fi daca recrutarea ar arata ca alegerile?

de Izabela | November 11, 2024

Cine spune ca doar politicienii pot tine campanii electorale? Ce-ar fi daca fiecare candidat care aplica la job ar avea propriul „program electoral” – promisiuni mari, strategii ingenioase si „dezbaterea finala” chiar la interviul de angajare? Asa cum in politica fiecare candidat incearca sa castige „inimile alegatorilor” (si poate chiar unul-doua voturi ratacite), si in HR, candidatii isi pregatesc CV-ul ca pe o platforma plina de promisiuni. Dar… cati dintre ei chiar le-ar respecta?

Daca tot suntem in plin sezon electoral, haideti sa ne jucam un pic cu ideea: cum ar decurge o astfel de campanie de angajare si ce fel de candidati am intalni?

Candidatii isi exprima agenda electorala: „Daca ma angajati, va promit…”

Intr-un proces de recrutare-campanie, fiecare candidat si-ar pregati un discurs de genul „revolutionez-echipa-in-30-de-zile-sau-banii-inapoi”. CV-ul n-ar mai fi doar o lista plictisitoare de aptitudini, ci un manifest! „Voteaza-ma pe mine si promit eficienta maxima, proiecte la timp si mai putine dimineti cu panica in fata Excel-ului!” Hmmm… ok?

Si, cum politicienii ne promit marea cu sarea, candidatii nostri vin si ei cu promisiuni mari: reduc costuri, eficientizeaza procesele, ba chiar aduc un vibe „super pozitiv” in birou.

Doar ca echipa de HR a mai vazut de-astea si stie prea bine cum e cu promisiunile: la interviu, toti sunt „motivati” si „proactivi”, dar dupa prima saptamana parca au uitat discursul. De la „voi schimba lucrurile din temelii” ajung rapid la „de fapt, hai sa luam lucrurile mai incet, ca sa nu stresam echipa.

Lobby-ul colegilor sau „eu cu cine votez?”

Dupa ce candidatul si-a facut spectacolul cu promisiuni mari si CV-ul plin de „aptitudini esentiale”, vine momentul decisiv: viitorii colegi incep sa-si dea cu parerea. E clar, fiecare are favoritul lui si nu se teme sa faca „lobby” mai mult sau mai putin subtil. Poate o discutie la cafea, poate o glumita pe hol despre cine ar face echipa „mai cool” sau pe cine „s-ar putea baza” in momentele de criza (a se citi: deadline-urile stranse si urgentele aparute vinerea la 16:58).

Si aici incepe distractia: unii sunt atrasi de candidatul entuziast, care promite sa aduca „un suflu nou in peisajul local” – adica multe idei creative, poate prea multe, si un dressing cod dubios. Altii, mai precauti, vor sa mizeze pe candidatul calm si calculat, care promite procese clare si stabilitate.

E practic un mic parlament in actiune, cu tabere pro si contra. Ca intr-o campanie electorala, echipa de resurse umane observa pe tacute cine devine „lider de opinie”.

Interviul devine dezbatere electorala, iar candidatii deja se vad in postura de „invingatori”

In „confruntarea” reprezentata de interviul de angajare, fiecare candidat isi aduce arsenalul de promisiuni si sloganuri, incercand sa castige voturile echipei de HR. Candidatul vizionar intra cu avant: „Vom construi o echipa mai buna, fara compromisuri!” E gata sa schimbe „sistemul”… desi „sistemul” e doar un birou open-space si o mica sala de sedinte.

De partea cealalta, un alt candidat isi face aparitia cu o abordare de strateg economic, promitand eficienta bugetara si organizare fara haos. Planul lui e mai degraba „management precaut”. Ceva de genul „sa pastram ce avem, dar mai ordonat.” Cuvinte precum „dezvoltare durabila” si „stabilitate organizationala” sunt aruncate pe masa cu aplomb, in timp ce departamentul de HR stie ca, de multe ori, entuziasmul de inceput nu garanteaza neaparat castigul. Dar candidatului nostru nu-i pasa, el deja isi imagineaza discursul victorios: „Echipa mea, dragostea mea!

Ziua cea mare

Dupa zile de „campanie”, discutii aprinse si promisiuni – unele parca prea frumoase ca sa fie adevarate – a sosit momentul votului. Unii colegi au pareri ferme si au venit hotarati sa-si exprime optiunea; altii, mai sceptici, se lasa convinsi de ultimele discutii si de influenta „echipei de sustinatori” care s-a format in jurul fiecarui candidat. Pe holuri, se discuta strategii si se fac pronosticuri.

Votul incepe cu o coada mica formata de cei care stiu deja cu cine voteaza si nu au nevoie de convingeri in plus. Apoi, pe masura ce timpul trece, incep sa soseasca si „indecisii”, cei care arunca priviri rapide prin birou, intrebatori, asteptand parca sa vada „cine cu cine voteaza”. Cativa colegi par sa fi „ajutat” pe ici, pe colo la formarea opiniilor, asa cum se mai intampla in unele colturi de tara.

Atmosfera e de scrutin adevarat: „Sper ca nu o sa ajungem la balotaj!” glumeste cineva, amintind de alegerile recente. Cei din „tabara entuziasta” mizeaza pe candidatul care promite schimbare rapida si creativitate, in timp ce „conservatorii” biroului spera sa castige candidatul care garanteaza liniste si organizare. Desigur, se aud si replici de genul „nu ma intreba cu cine votez, e confidential!”, dar cineva mai indraznet zambeste si spune direct: „Vreau un coleg cu energie, nu inca un ficus la masa de pranz.”

Printre colegii entuziasti si indecisi, se afla si categoria celor care aleg sa ramana pe margine. Acesti „filosofi de birou” privesc cu scepticism intreaga desfasurare si, cu un zambet enigmatic, ofera un comentariu inspirat de Twain: „Daca votul nostru ar putea schimba ceva, seful nici nu ne-ar mai lasa sa votam.” Pentru ei, alegerile sunt doar o formalitate.

Se numara voturile. Cine castiga „mandatul” de coleg?

Dupa ce voturile au fost stranse, urmeaza cel mai tensionat moment al procesului: numaratoarea. Atmosfera e ca la o noapte electorala, iar fiecare coleg pare sa aiba o parere despre cine va castiga – unii sunt increzatori in alegerea lor, altii isi arunca ultimele „prognoze” pe holuri, ca si cum ar analiza sondaje.

In sala de sedinte, comisia de numarare (a se citi: HR-ul si cativa colegi curiosi) incepe sa deschida voturile – cateva biletele pliate in mod strategic. Unii au trecut clar numele preferat, in timp ce altii au adaugat mesaje scurte, ca la un comentariu electoral: „Un suflu nou ar prinde bine!” sau „Stabilitatea e mai importanta decat entuziasmul.”

Pe masura ce voturile se aduna, e clar ca avem o cursa stransa. Cand se ajunge la ultimele biletele, cativa colegi incearca sa anticipeze rezultatul, facand gesturi de incurajare spre „tabara lor”. E aproape ca intr-o seara cu rezultate partiale, unde fiecare cifra pare ca poate schimba soarta votului.

In final, departamentul de HR anunta castigatorul: un mix de aplauze, chicoteli si cateva oftaturi resemnate se aud prin sala. Noul „ales” va trebui acum sa se ridice la nivelul tuturor promisiunilor, iar biroul se pregateste pentru urmatoarea etapa – integrarea „democratului ales” in echipa. Totul se incheie cu glume despre „mandat” si promisiuni tinute, dar si cu o curiozitate sincera: va reusi noul coleg sa fie ceea ce au sperat cu totii?

Din fericire, recrutarea nu-i chiar asa complicata

Spre deosebire de o campanie electorala unde promisiunile curg cu nemiluita, iar sprijinul colegilor devine lobby, realitatea din HR e, din fericire, ceva mai linistita. Recrutarea nu e o cursa nebuna dupa voturi, dar nici floare la ureche. E mai degraba o combinatie de tact si intuitie – iar asta cere mai multa atentie decat s-ar crede.

Uneori, candidatul perfect apare din prima; alteori, dupa nenumarate interviuri, ramai cu o lista de „aproape perfecti” si o echipa de colegi cu pareri cat se poate de diverse. Insa, pentru ca recrutarea sa poata merge ca unsa, e necesar ca hartogaraia sa nu traga echipa inapoi.

Daca echipa ta e coplesita zi de zi de fluturasi de salariu, contracte de munca si raportari REVISAL, e greu sa gasesti timp pentru partea cu adevarat umana a HR-ului – aceea care aduce valoare echipei si organizatiei. Asa ca, de ce sa nu scapi de stresul administrativ si sa lasi specialistii sa se ocupe de asta?

Simplifica partea administrativa, concentreaza-te pe oameni

Uite solutia: lasa-ne sa ne ocupam de partea birocratica, astfel incat tu sa ai timp pentru ce conteaza cu adevarat – oamenii. Lucram rapid, simplu, si ne adaptam la fiecare nevoie specifica, fara sa te trezim din somn cu detalii inutile.

E mai simplu ca niciodata sa-ti externalizezi grijile. Tu ramai in control, iar noi asiguram partea de administrare, conform legii si fara stres suplimentar.

Programeaza un demo gratuit pentru a afla mai multe.

Fii la curent cu ultimele noutati in Business si HR!

Daca esti antreprenor, manager sau specialist HR, nu trebuie sa ratezi cele mai utile informatii pentru a creste o echipa productiva si multumita!

Daca ti-a placut articolul, lasa-ne o parere.
Average rating: 5
Colorful.hr
Software in Cloud pentru un HR inteligent, ce te ajuta sa trimiti automat comunicarile catre Revisal.

Descopera colorful.hr

Software in Cloud pentru un HR inteligent

  • Salarizare: soft calcul salarii, Revisal automat
  • Pontaj electronic si gestiune concedii
  • Administrare de personal
  • Rapoarte si statistici HR
  • Dosarul electronic al angajatului
  • Recrutare angajati si management personal
Vezi detalii
Articole Similare

RECOMANDARE

Webinar Legislație

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de următorul material:

Află cum poți simplifica procesele de resurse umane, repetitive și consumatoare de timp folosind tehnologia. Experți în resurse umane și legislație vin cu cele mai bune sfaturi.

Vezi detalii

RECOMANDARE

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34766" title="Pop Up Ghid Soft (Recomandare)"]

Mulțumim pentru răspuns!Persoanele cu profilul tău sunt interesate de urmatorul material:

Ghid pentru alegerea unui soft de HR

Alegerea unui soft pentru HR poate fi ușoara, dacă urmezi pașii corecți! Descarcă ghidul GRATUIT!

[contact-form-7 id="34767" title="Pop Up Ghid Soft (Multumim)"]